Un alt mod de viață

Îi plac dulciurile cu toate că știe că știe că un consum mare i-ar fi fatal. Îi place să zâmbească, a zâmbit și atunci când la 17 ani a aflat că din ziua aceea viața ei va depinde de insulină. Se simte la fel ca și ceilalți, îi place să discute cu oamenii și din acest motiv învață la Facultatea de Jurnalism și Științe ale  Comunicării. Este Irina Roșca, viitor comunicator, tânăra care este la fel ca noi, doar are un alt mod de viață.

 

E.G. Cum ai aflat că ai diabet ?

I.R.Am aflat că am diabet întâmplător. Tatăl meu are diabet deja de 27 de ani și știam că există riscul de a se transmite genetic această boală, îmi controlam periodic glicemia din sânge și într-o zi am observat că  era peste normă, însă nu aveam alte simptome a bolii și am crezut că e poate de la un simplu stres, ca mai târziu să merg la spital și sa mi se spună că am diabet zaharat.

E.G. Care au fost reacțiile familiei și a prietenilor atunci când au aflat despre boala ta?

I.R.Pentru familia mea a fost o lovitură puternică, cu toate ca erau pregatiți. Dar a apărut când ne așteptam mai puțin, în special pentru tatăl meu, care permanent se ruga și avea gijă să nu consum dulciuri. Prietenii m-au acceptat așa cum sunt, pentru că am spus doar celor  mai apropiați și ei m-au susținut moral. Pentru mine nu e nimic deosebit, deoarece eu nu consider diabetul o boală, dar un alt mod de viață.

E.G. Ai simțit vreo schimbare în comportamentul profesorilor  sau al celorlalți, care mai apoi au aflat?

I.R. Nu am fost marginalizată, dar totuși am sesizat milă în comportament. Dar nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că eu mă simt normală și așa și sunt.

E.G.  Ce schimbări s-au produs în viața ta dupa ce ai aflat de diagonostic?

I.R. în primul rând s-a schimbat modul de viață, am început să țin cont de regimul alimentar impus de medici,m-am dezis de anumite produse în favoarea altora, care sunt mai utile  și în al doilea rând am începutul tratamentul cu insulină, care era ceva neobișnuit,pentru că imi injectam de 3 ori pe zi la o anumită oră, însă m-am acomodat.

E.G. Diabetul se transmite și genetic. Ai risca să întemeiezi o familie, să ai copii?

I.R. Da, imi doresc foarte mult să devin mamă ca și oricare femeie. Iar diabetul nu ma împiedică să întemeiez o familie. Da, sunt anumite restricții pe care ar trebui să le urmez care m-ar ajuta să nasc copii sănătoși, dar ar trebui până la o anumită vârstă și să mă consult cu medicul meu ,dar m-am informat și am aflat că dacă femeia este purtătoare riscul de a se transmite la urmași este de 2%.

 E.G. Cum îți procuri insulina- lucru vital pentru tine ?

I.R. Îmi procur insulina de la medicul meu, ea este dată gratis pacienților, dar ca să ajungă în mâinele mele, trece printr-o procedură îndelungată. Însă fără insulină nu pot exista de aceea o dată în 3 luni trec prin această procedură, trebuie să ma duc la medic să fac programare, aștept să mi se dea rețeta apoi cu această rețetă mă duc la farmacie și nu la oricare, dar la Farmacia Autorizată .

E.G. Cu ce contribuie statul în susținerea bolnavilor de diabet?

I.R. La acest capitol statul stă foarte prost, deoarece pentru diabetici se oferă pensii mizere de 240 de lei, cu care practic nu poți să procuri alte medicamente necesare. Mai cu seama că am și un regim alimentar diferit și costisitor. Iar recent am trecut printr-o perioadă de criză  a lipsei insulinei din țară, datorită instabilității politicii din Moldova, însă  politicienii au fost foarte calmi la această problemă, nu le-a păsat.

Mamă, te iubesc!

Astăzi vreau să aduc un omagiu ființei care mi-a dat viață. Și cel mai bun lucru pe care ar trebui să-l facem, eu, tu, ei este să le spunem mamelor noastre, în fiecare zi, cât de mult le iubim.

”Inima unei mame este un abis în adâncul căreia se află iertarea” spune H. De Balzac

Inima mamei este o infinitate a dragostei. Respirăm aerul dragostei și trăim datorită acestuia. Mama este minunea minunilor, fără de care viață pe pămînt n-ar fi . Fără  mamă nu se poate iubi, dar nici muri. Mama este veșnică! Veșnică prin amintiri și poze , dar nu și fizic.

De cîte ori se întîmplă să ne ignorăm mamele și să le uităm. Astăzi avem mult timp liber pentru prieteni și distracții , dar puțin pentru mamele noastre , ce ne așteaptă la fiecare sărbătoare.

Iar mama … ne iartă.. chiar ne motivează absențele prin mii și mii de argumente.

De altfel, mama este umilă în fața copilului ca și grădinarul în fața trandafirului.

Mi-e greu să spun , dar va veni clipa în care vom cădea în genunchi cu ochii plini de lacrimi și vom striga lui  Dumnezeu „Doamne de ce ai luat-o lîngă tine, de ce?  Am nevoie de mama !” Va fi prea tîrziu . Mii de regrete ne vor acăpăra ființa, ne vor roade sufletul.

Ne va durea lipsa prezenței mamei, atunci  cînd vom avea somn liniștit și ne vor lipsi mîngîierile ei din copilărie.

Mama îmi este cel mai scump om din univers,  locul care nu va mai fi ocupat de o altă persoană. Ea este omul care mi-a fost și tată și mamă. Ea a luptat și va lupta pentru viitorul meu și al fratelui meu.

Îmi pare rău că o dezamăgesc uneori, se mai întîmplă să ne certăm, dar mama iartă, e un înger pentru mine, un înger călăuzitor. 

Din păcate vremea trece, vremea vine, mama îmbătrînește. În prezent se simte bine, dar timpul își spune cuvântul. La gândul că într-o zi nu o voi mai putea atinge, îmbrățișa, săruta sau să nu îi mai aud vocea îmi apar lacrimi în ochi.  Deși sper însă ca Dumnezeu îmi va ține pentru mult timp înainte viața mamei.

Acum pot să-i spun doar „te iubesc” și știu că cele 2 cuvinte o vor face fericită.

Hello world!

Iată-mă pășind și eu în lumea bloggerilor. De ce? Pentru că vreau să scriu, pentru că o să scriu ce vreau și ce-mi place. Fiecare are lumea lui și eu, de altfel, lumea care o voi dezvălui pe parcurs, deci sper ca gândurile și părerile mele să vă placă!